Situație incredibilă în Spania! O elevă româncă a fost umilită în timpul orelor de un dascăl: „Pleaca in nenorocita ta de tara si schimba-ti numele”. Ce a urmat apoi:

O elevă din România care studiază la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP din Valencia a fost umilită în fața clasei de un profesor din cauza numelui ei.

Eleva a declarat că incidentul a avut loc în prima zi de școală, atunci când profesorul de educație plastică a strigat catalogul.

Loading...

„Când a ajuns la ea, a întrebat-o de ce are două nume. Fata i-a spus că așa e în România. Enervat de răspunsul elevei, profesorul i-a spus: „Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele, că eu asta nu înțeleg”, a declarat mama fetei.

După câteva zile, fata a fost umilită din nou, de același profesor, care i-a spus că nu îi înțelege numele.

Părinții fetei au depus o serie de plângeri: „Locuiesc de 10 ani în Spania, eu şi sotul meu muncim şi platim taxe la fel ca oricare alt cetatean, nu permit nimanui sa-mi umileasca copilul. Voi merge pana în panzele albe, e inadmisibil ca un copil sa sufere din cauza faptului ca are un nume diferit”, a mai spus mama fetei.

Carmen Julian, directorul instituției de învățământ, a declarat că nu vorbește cu presa despre acest subiect, în timp ce Irina Marin, șeful secției consulare de la Madrid a precizat că nu a știut despre acest incident și că vor lua măsuri pentru soluționarea acestui caz.

Loading...